No input file specified.

Lectia 9

IX.        Cum să faci faţă unei conversaţii dificile?

             Cum să nu transformi o discuţie dificilă în una şi mai dificilă!

 

Oricine se confruntă cu o situaţie dificilă într-un moment sau altul. Fie în viaţa personală fie în cea profesională sunt momente pe care le poţi schimba. Sunt rezultate pe care le poţi schimba!

 

Pentru a înţelege la ce ne referim când spunem conversaţii dificile, o să vă dau câteva exemple:

 

l       Sfârşitul unei relaţii

l       Discuţia cu un coleg care are un comportament agresiv sau face comentarii nepotrivite

l       Să-i ceri unui prieten să-ţi dea înapoi banii împrumutaţi

l       Să-i spui şefului despre cum se comportă

l       Să vorbeşti cu şeful când îşi încalcă propriile reguli de siguranţă şi calitate

l       Să critici munca unui coleg

l       Să linişteşti un client nemulţumit

l       Să-i ceri unui coleg de cameră să se mute

l       Rezolvarea problemelor de custodie sau referitoare la dreptul de vizitare cu fostul soţ, sau fosta soţie

l       Să ai de-a face cu un adolescent rebel

l       Discuţii intime despre sex

l       Discuţia cu o persoană dragă referitor la consumul de droguri, de către aceasta

l       Să vorbeşti cu un coleg care ţine pentru el informaţiile sau resursele

 

Exemplele pot continua la nesfârşit. Metoda pe care o  prezint mai jos este aplicabilă doar persoanelor care vor să rezolve situaţia dificilă. Dacă au alte obiectiv, cum ar fi satisfacerea orgoliului, sau doar „vreau să-i arăt că am dreptate” metoda nu va funcţiona.  Paşii acestei metode îi puteţi exersa în cadrul trainingului de Manipulare, sau puteţi citi cartea Conversatii decisive, Kerry Patterson, Joseph Grenny, Ron McMillan, Al Switzler, Editura Amaltea, 2006;

 

PASUL 1

 

Începe cu tine, răspunde-ţi la următoarele întrebări ! întoarce-te către tine!

 

l       Ce doresc cu adevărat pentru mine?

l       Ce doresc cu adevărat pentru el / ea?

l       Ce doresc cu adevărat pentru relaţia noastră?

l       Cum ar trebui să mă comport dacă vreau să obţin aceste rezultate?

 

Primul pas este acela de  clarifica termenii discuţiei. Stabileşte exect ce doreşti să obţii în urma discuţiei pentru părţile implicate: pentru tine, pentru interlocutorul tău cât şi pentru relaţie. Tendinţa umană este aceea de a aborda discuţiile dificile doar din prisma noastră. Astfel se pot obţine următoarele rezultate:

Pentru MINE : LOUSE (nu obţin rezultatele scontate)

Pentru  EL    : LOUSE (nu-şi schimbă comportamentul aşa cum aş dori)

RELAŢIE : LOUSE (relaţia dintre noi se strică sau se răceşte)

 

PASUL 2 – Identificarea blocajelor

           

Avem o capacitate  extraordinară de a ne bloca propriile demersuri, de a complica lucrurile sau de a lăsa să primeze mânia noastră, pornirile noastre etc. Cele mai întâlnite blocaje sunt următoarele:

 

  1. Dorinţa de a câştiga cu orice preţ!
  2. Alegerea FRAIERULUI! (este aceea în care îţi găseşti o scuză afirmând că nu ai fi putut face altceva. EX: Am ţipat la el pentru ca a ţipat la mine, NU aveam ce face altceva)
  3. Rezistenţa noastră la schimbare (Sunt persoane care caută noul, însă mulţi dintre noi au o disponibilitate scăzută de a-şi schimba comportamentul)

 

PASUL 3 – Îngrijeşte-te de siguranţă

 

Reacţionăm violent mai ales atunci când simţim că lucrurile ne scapă de sub control. Nu ne mai interesează părerile celorlalţi atunci când suntem convinşi că avem dreptate. Cert este că şi partenerul nostru crede la fel- şi el crede că are dreptate

 

l       Atunci când eşti cu adevărat înspăimântat, nu prea vezi altceva decât ce e drept în faţa ochilor

 

l       La fel, atunci când simţiţi că rezultatul unei conversaţii e ameninţat, nu prea puteţi să vedeţi dincolo de punctul dumneavoastră de vedere.

 

Ieşind însă  în afara conţinutului unei discuţii şi urmărind semnele fricii, vă puteţi pune creierul s-o ia de la capăt şi vederea completă îşi revine.

 

PASUL 4 – Verifică-ţi simptomele tale!

 

Îţi poţi monitoriza starea, verificând dacă faci apel la tăcere sau la violeţă care sunt principalele simptome ale nesiguranţei. După cum veţi observa mai jos tăcerea îmbracă forma evitării, mascării sau retragerii iar violenţa îmbracă forma controlului, etichetării sau atacului.

 

l       Tăcere

         Mascarea înseamnă să ne arătăm selectiv sau să ne diminuăm adevăratele opinii.

         Evitarea înseamnă ocolirea completă a unor subiecte delicate. Vorbim, dar nu discutăm adevărata problemă.

         Retragerea: mă scuzaţi dar trebuie să plec

 

l       Violenţa

         Controlul înseamnă să-i forţezi pe alţii să-ţi adopte modul de gândire. Se realizează fie prin impunerea punctelor proprii de vedere, fie prin dominarea conversaţiei

         Etichetarea înseamnă să punem etichete unor idei ca să le putem da deoparte prin includere într-un stereotip sau într-o categorie generală

         Atacul vorbeşte de la sine. Te muţi de la a câştiga o dispută la a face o persoană să sufere. Tacticile presupun minimalizarea şi ameninţarea.

 

PASUL 5 – Repoziţionarea! Şi tu şi el aveţi simptome ale nesiguranţei. Ce faceţi?

 

Scopul Comun .  

l       Pentru a evita dezastrul, găsiţi un Scop Comun care să fie motivant atât pentru dumneavoastră cât şi pentru partenerul de discuţie. Scopul comun poate fi rezolvarea situaţiei pentru ambii partenerii. Aceştia trebui să-l identifice împreună şi să fie de acord cu el.

 

Respectul Reciproc

l       În timp ce e perfect adevărat că nu trebuie să începeţi o conversaţie decisivă dacă nu există un Scop Comun, e la fel de adevărat că nu trebuie să continuaţi dacă nu păstraţi Respectul Reciproc. Respectul Reciproc este condiţia de continuare a dialogului. Când oamenii simt că ceilalţi nu-i respectă, conversaţia devine imediat nesigură, iar dialogul ajunge la o întrerupere bruscă.

 

Contrastul

l       Când ceilalţi vă interpretează greşit scopul sau intenţia, lăsaţi deoparte disputa şi refaceţi sentimentul de siguranţă folosind o abilitate numită Contrastul.

         [Partea de negaţie],„ Ultimul lucru pe care aş vrea să-l spun ar fi acela că nu vă apreciez munca! 

         [Partea de afirmaţie] Cred că munca voastră a fost cu adevărat  semnificativă”.

l       După ce aţi transformat ameninţarea în siguranţă, vă puteţi reîntoarce la problema discuţiei în sine şi puteţi să vă îndreptaţi către mediere:

 

Strategii noi

l       După ce aţi asigurat siguranţa, găsind un scop comun, puteţi să vă întoarceţi în siguranţă la conţinutul conversaţiei. E timpul să reintraţi în dialog şi să găsiţi strategii pe măsura necesităţilor fiecăruia. Dacă vă angajaţi să găsiţi ceva comun şi ştiţi ce doriţi cu adevărat, nu vă veţi mai cheltui energia într-un conflict neproductiv. In loc de asta, veţi veni cu opţiuni care să fie de folos tuturor.

 

 

Identificare scopului comun este esenţial. Scopul comun NU este ceva de genul : Aş vrea să nu-mi mai ridiculizezi munca ! Scopul comun nu trebuie să ia forma unei exprimări care poate fi catalogată de partenerul tău drept Atac. O exprimare mai potrivită poate fi : Aş vrea să găsim împreună acea cale care să-ţi dea posibilitatea să-ţi exprimi părerea asupra muncii mele, care să exprime un răspuns menit săi îmbunătăţească rezultatele muncii mele! sau : Cu siguranţă putem găsi o formulă care să fie bună atât pentru mine cât şi pentru tine, sau Întotdeauna părerile sunt împărţite, însă aş vrea să găsim împreună acea cale în care să ţin cont mai mult de părerea ta! sau „Cum am putea proceda astfel încât să fim încântaţi când lucrăm la un proiect. Cred că putem găsi împreună o cale”.

 

După cum observaţi, scopul nu trebuie să conţină nici o catalogare, etichetare, sau  atac asupra comportamentului celuilalt. Trebuie doar să ne exprimăm sincer dorinţa de a rezolva această situaţie. Scopul comun este premisa esenţială în a face faţă unei discuţii dificile. Dacă vei începe însă cu formulări de genul: „Niciodată nu mă asculţi” sau „Întotdeauna te interesează doar punctul tău de vedere” sau „Părere mai ridicola ca a ta nu am auzit niciodată” nu vei reuşi decât să transformi o discuţie sau o situaţie dificilă în una si mai dificilă. 

No input file specified.