X.         Tact şi diplomaţie într-o situaţie dificilă!

             Conversaţiile dificile – Cum apar şi cum le putem controla!

Abordarea unei Conversaţii Dificile

            Înainte de a trece la atac, la a da o replică ingenioasă partenerului de discuţie vă propun să vă opriţi câteva secunde şi să vă puneţi următoarea întrebare: Pretind că nu observ rolul meu în problemă?

Tendinţa fiecăruia dintre noi este de a răspunde unei afirmaţii răutăcioase cu una şi mai răutăcioasă, unui ton ridicat cu unul şi mai ridicat, etc, astfel că prin efectul bulgărelui de zăpadă se ajunge de la o simplă discuţie la un scandal enorm.

            Fiecare dintre noi acţionează într-un anume fel, mânat de ceva anume, şi mai exact de sentimente. Noutatea conceptului este că aceste sentimente nu sunt generate de fapte ci de poveşti pe care ni le spunem. Schematic am putea reprezenta în felul următor:

Fapte — > Poveşti — > Sentimente — > Acţiune

Astfel, ulterior unui fapt, indiferent care ar fi acesta, urmează să ne spunem o poveste. Această poveste este interpretarea unui gest care l-am văzut, unei replici are am primit-o, unei acţiuni pe care am observat-o la celălalt. Este foarte important să înţelegem că faptele nu generează direct sentimente (pozitive sau negative). Abia după ce noi dăm interpretare unui fapt, apare sentimentul. În funcţie de povestea care noi ne-o spunem, apare un sentiment, plăcut sau neplăcut.

De exemplu: cineva îţi spune, că un prieten bun al tău a uitat să te sune şi să-ţi spună la mulţi ani de ziua ta. Ce facem? Ne bucurăm sau ne întristăm? Ce simţim? Vom simţi în funcţie de povestea pe care ne-o spunem. De exemplu, ne putem întrista foarte tare spunându-ne că celălalt a uitat de noi tocmai într-un moment foarte important. Mai există însă o altă poveste care ne-o putem spune: Este în regulă, este omeneşte să mai uiţi din când în când, şi la câte probleme are în momentul de faţă, este de înţeles că a uitat.

Astfel, poţi simţi tristeţe, sau nu. Acţiunea ta poate fi una de supărare pe el, sau de înţelegere. Aceste poveşti sunt un fel de softuleţ cu care dăm o interpretare faptelor. În funcţie de softul pe care-l folosim apare o anumită reacţie, un sentiment care generează o acţiune)

Ne place să ne spunem poveşti

Structura noastră psihică ne stimulează să vedem la celălalt o problemă. Avem un dar deosebit de a ne spune poveşti. 

Aceste poveşti au fost numite de Kerry Patterson în Conversaţii Dificile, Poveşti Ingenioase. Acestea sunt:

•          Poveştile tip Victimă – ne spunem nouă înşine că suntem o victimă. Ni se pare că partenerul nostru de conversaţie nu este capabil să ne înţeleagă sentimentele sau motivaţia noastră. Astfel ne victimizăm şi ne complacem în această situaţie. Ne este mai comod şi suntem mai împăcaţi să jucăm rolul victimei. Esenţa acestei poveşti este: Nu am nici o vină . Ex: Nu am nicio vină că am ţipat la el pentru că el a ţipat mai întâi.

•          Poveşti tip Răufăcător – Această poveste este aceea în care partenerul nostru de discuţie este o fiinţă malefică cu intenţii obscure, brutale, incapabil, etc. El nu este în stare să înţeleagă anumite lucruri. Faptele lui chiar le identificăm a fi unele cu rea intenţie. Ex: interpretăm o acţiune a cuiva: Este un om fără scrupule, nici nu mă mir că a acţionat aşa!

•          Poveşti tip Neajutorat.- Această  a  treia poveste este vecină cu povestea tip victimă. De această dată nu ne mai spunem că suntem o victimă, ci pur şi simplu ne complacem în situaţia în care: Nu aveam ce face! Acest tip ne justifică fie agresivitatea fie pasivitatea noastră, în sensul că nu aveam o cale mai bună. Ex: Având în vedere cuvintele pe care mi le-a spus, era normal să-i răspund cu aceeaşi monedă.

În concluzie: în prima variantă (Victima) exagerăm nevinovăţia noastră, în a doua variantă exagerăm vina celuilalt, iar în a treia variantă (Neajutorat) ne convingem că nu aveam o variantă mai bună (Alegerea Fraierului, cum o numeam într-un articol anterior).

Cum ne putem controla Poveştile

Dacă într-adevăr vrei să faci faţă acestor poveşti trebuie să încerci să le controlezi. Pentru a simţi altfel, trebui să-ţi controlezi tendinţa de a-ţi spune una dintre cele trei poveşti, şi a scrie o nouă poveste. Încearcă din toate puterile să foloseşti alt soft. Vorbeam la începutul articolului de a ne opri în loc pentru câteva secunde.

Întrebaţi-vă:

1.       Apelez la vreo formă de tăcere sau violenţă?

2.       Ce emoţii mă fac să acţionez în acest fel?

3.       Analizaţi-vă poveştile. Puneţi-vă la îndoială concluziile şi nu uitaţi posibilele explicaţii din spatele poveştii.

4.       Ce poveste a creat aceste emoţii? Este cumva o poveste ingenioasă?

5.       Întoarceţi-vă la fapte. Abandonaţi certitudinea absolută făcând distincţia între fapte reale şi poveşti inventate.

6.       Ce dovezi am pentru a susţine această poveste?

Întrebaţi-vă, totodată, câteva lucruri despre cum ar fi rolul dumneavoastră în problemă şi bunele intenţii ale celuilalt:

-          Pretind că nu observ rolul meu în problemă?

-          De ce ar face aşa ceva o persoană decentă, raţională şi rezonabilă?

-          Ce vreau cu adevărat?

-          Ce ar trebui să fac acum dacă vreau să obţin aceste  rezultate?

Cum acţionăm?

Odată ce te-ai liniştit şi ţi-ai răspuns acestor întrebări, eşti pe calea cea bună. Cel mai periculos este de a pune ceea ce simţi tu faţă în faţă cu ceea ce simte celălalt. Dacă pui sentimentele faţă în faţă, reacţia fiecăruia dintre voi va fi una violentă dintr-un motiv foarte simplu: atât tu cât şi partenerul tău este foarte posibil să aveţi în spatele sentimentelor voastre o poveste ingenioasă. Cu siguranţă va ieşi cu scântei. Dacă într-adevăr vrei să faci faţă unei conversaţii dificile şi vrei să aduci lucrurile pe un făgaş potrivit întoarce-te la fapte. Faptele sunt: un gest pe care l-ai văzut, o acţiune care ai văzut-o sau cuvinte pe care acesta ţi le-a spus.

Nu trebui să începi discuţia cu ceea ce simţi. Începe discuţia cu fapta de la care a plecat totul. Partenerul tău nu va fi dispus să asculte ceea ce simţi, şi nici nu va înţelege dacă nu-i daţi o mână de ajutor

Prin urmare

1.       Aduceţi în discuţie faptele

2.       Faceţi-va cunoscută povestea

3.       Iniţiaţi căutarea faptelor partenerului

Explorarea poveştii celuilalt

            Pentru a încuraja fluxul liber de semnificaţii şi a-i ajuta pe alţii să renunţe la violenţă sau tăcere, exploraţi povestea lor. Începeţi cu o atitudine de curiozitate şi răbdare. Aceasta ajută la refacerea sentimentului de siguranţă.

Apoi, folosiţi cele patru abilităţi de a asculta pentru a reface povestea  celeilalte persoane, până la origine:

-          Solicitare începeţi prin a vă exprima simplu interesul faţă de părerea celuilalt.

-          Reflexie. Măreşte siguranţa, prin recunoaşterea respectuoasă a emoţiilor pe care par să le simtă ceilalţi.

-          Parafrazare. Când ceilalţi încep să-şi spună partea de  poveste, reafirmaţi ce aţi auzit pentru a arăta nu doar că aţi înţeles, dar şi că există climatul sigur pentru ca ei să spună ce gândesc.

-          Pompare. Dacă ceilalţi continuă să stea retraşi, pompaţi. Ghiciţi la ce s-ar putea gândi sau ce ar putea simţi.

Este de recunoscut că această tehnică de a face faţă unei situaţii nu este un fel de Abracadabra, care rezolvă totul într-o secundă. Folosind această metodă dai dovadă de tact şi diplomaţie, fără ca orgoliul să-ţi fie afectat cât de puţin.

Gândindu-ne o clipă la climatul din România, care este unul suspicios în general, această metodă este mai mult decât necesară pentru a putea supravieţui. Premisa că celălalt poate fi Nevinovat se regăseşte mai mult în teorie, în practică mai puţin. Pentru a putea conduce un sistem trebuie să te adaptezi sistemului şi nu să fi o consecinţă a lui. Cu alte cuvinte, cel care se adaptează cel mai bine sistemului va conduce acel sistem. Acesta este un postulat NLP (Programare Neuro Lingvistică), care-mi este foarte drag datorită unui adevăr greu de contestat..

            Retineti ca înainte de toate să identificaţi Scopul comun şi să vă îngrijiţi de siguranţa celuilalt!