Mai jos sunt spicuiri dintr-un e-mail primit de Extreme Training. Îţi recomand să citeşti acest articol şi să tragi din el acele învăţăminte cheie, fie că te afli în aceeaşi situaţie, fie că nu te afli!

’’În liceu în afară de baruri şi petreceri nu prea am realizat nimic. În tot acest timp am ştiut foarte clar ca eu voi merge la drept şi voi fi avocat. Simt şi acum ca aş fi unul foarte bun şi asta nu ca să par demagog o spun, ci pentru că aşa simt.  Însă, pe parcursul anului I din facultate am înfiinţat o firmă cu un prieten care, sigur, nu a mers prea mult, după aia altă firmă care a mers binişor dar din cauza că nu aveam nici eu nici prietenul cunoştinţele necesare a dat faliment şi acea firmă. Eu am intrat în organizaţii studenţeşti, pe una am şi condus-o. Nefiind preşedinte, am dat dovadă de creativitate am strâns repede un grup de oameni operaţionali în jurul meu, am realizat proiecte ample.

Momentan mă ocup de manageriat trupe. Merge binişor, doar că este greu să mă abţin câte o dată să nu spun ce gândesc, să obţin preţul vrut şi alte chestii mai micuţe.

Cea mai mare problemă a mea, după mine: focusul, atitudinea(cred că atitudinea este cea mai mare problemă pentru că înglobează termenul ’’mai multe departamente’’care trebuiesc reparate) şi modul de gândire. La ce m-am gândit că m-ar ajuta, este un plan bine definit prin care să fie precizat: asta aşa şi aşa trebuie făcut; astea trebuiesc citite, astea trebuiesc repetate, încercate, testate şi toate astea în atât timp.  Vă rog să spuneţi o părere despre acest email, poate daca aveţi cumva şi o hartă sau un drum spre o hartă.  Vă multumesc anticipat!”

Răspunsul meu la această „problemă” îl găsiţi mai jos, şi sper să găsiţi deosebit de util diagnosticul pentru persoana în cauză, căreia cu permisiunea dumneavoastră nu o să-i menţionez numele.

Vă spun sincer că iniţial acest e-mail mi s-a părut mult prea complex. La a doua citire am avut însă o revelaţie, să spun aşa. Ca de obiecei o să încerc sa fiu cât se poate de punctual.

Primul diagnostic este simplu: ţie nu-ţi trebuie o hartă. Am observat că te „mişti” destul de bine pe această hartă. La fel îţi spun că nici ipoteza lansată de tine, că ai avea o problemă cu atitudinea, nu este una plauzibilă.

Aici, mai jos, te citez pe tine:

 ’’La ce m-am gândit că m-ar ajuta este un plan bine definit prin care să fie precizat: Asta aşa şi aşa trebuie făcut, astea trebuiesc citite, astea trebuiesc repetate, încercate, testate şi toate astea în atâta timp.’’ 

Ai nevoie de aceste lucruri, însă nu este de ajuns.  Acestea sunt necesare, sunt lucruri pe care tu ar trebui să le poziţionezi pe harta ta. Mai este nevoie de  ceva înainte de aceste lucruri.

Ca să intrăm în esenţa problemei: Ceea ce-ţi trebuie ţie nu este o harta ci o BUSOLĂ! Adică ai avea nevoie de  o busolă care să-ţi arate direcţia. În plus mai trebuie să ştii dacă vrei să mergi spre Nord, Sud sau Vest sau Est.

Practic acum tu te plimbi fără să ai o idee bine definită exact încotro mergi. Aducând discuţia în planul real, trebuie în mod obligatoriu să-ţi fixezi obiectivele. Adică trebuie să stabileşti dacă vrei să mergi spre nord de exemplu.

CUM ÎŢI FIXEZI OBIECTIVELE?

PASUL1

Un obiectiv este acel lucru, stare, situaţie, în care tu vrei să ajungi. Să-ţi dau câteva exemple de obiective: Vreau să ajung un avocat de succes! Vreau să fiu cel mai bun trainer din România! Vreau să devin un om bogat! etc. Evident lista poate continua la nesfârşit. Ia o foaie de hârtie şi notează obiectivele tale. Pot să fie cât de multe, însă pentru început îţi sugerez doar trei!

PASUL 2

Acum, odată ce ai stabilit, urmează o întrebare cheie: cum o să-mi dau sema că am atins acest obiectiv? Este o întrebare foarte grea, însă este o întrebare cheie în demersul tău. Răspunsul la ea clarifică obiectivul, mai ales dacă acesta a fost formulat în termeni generali! De exemplu, dacă vrei să devii un avocat de succes trebuie să poţi formula ce însemnă acest lucru pentru tine. Poate să însemne, un număr de 100 clienţi pe an, care să-şi aducă un venit de 50 000 E/ an şi să ai 80% din procese câstigate. Acestea sunt doar exemple. Poţi formula tu acele cunatificări care clarifică pentru tine ideea de Avocat de succes.

PASUL 3

Care sunt acele acţiuni pe care ar trebui să le întreprind pentru a atinge obiectivul? Abia acum stabilim acel drum care trebuie urmat. Acum stabilim dacă trebuie să citeşti x cărţi, să participi la cutare şi curtare curs, să faci stagii de practică într-o companie multinaţională, se pleci la un master la o universitatea Z, să-şi deschizi o firmă, să-şi iei un asociat, etc. Nu uita, se lucreză cu pixul şi cu hârtia în faţă. Poţi împărţi foia pe orizontală în 3 dacă ai trei obiective iar apoi fă 5 coloane. În prima coloană treci obiectivul, în a doua coloană treci pasul 1, in a treia pasul 2, in a patra, pasul 3 iar in a 5-a pasul 4!

PASUL 4

Ce voi face după ce am atins obiectivul? Aceasta este a patra întrebare cheie, care-ţi asigură o continuitate a planului. Practic aici îşi poţi fixa un alt obiectiv care să fie în continuarea celui stabilit.

Aceşti 4 paşi vor fi condiţia esenţială pentru ca tu să atingi obiectivele. Gândeşte-te că vrei de exemplu să-ţi construieşti o casă. Să presupunem că acesta este obiectivul tău: să-ţi construieşti o casă.  Urmând paşii vei ajunge în pasul 3, la acţiuni! Ideea este următoarea: planul de casă nu este un plan de afacere de exemplu. Adică, nu te aştepta să demarezi o afacere cu un plan de casă. Vreau să subliniez aici, că desfăşurarea unor acţiuni întâmplătoare nu au cum să te facă să reuşeşti fără a avea obiective ferme. Nu ai cum să semeni grâu de exemplu şi să te aştepţi să recoltezi porumb! Posibil ca obiectivul tău să fie în Nord (pe hartă), în acest caz nu ai cum să atingi acest obiectiv dacă te îndrepţi către vest sau către Est, sau către SUS.

În afară de cei patru paşi ar fi util dacă ai mai răspunde la două întrebări?

1.                              Ce piedici pot să apară în atingerea obiectivelor şi cum am de gând să le trec?

2.                              Ce fac dacă nu-mi ating obiectivele?

Am citit pe undeva o zicală: Nici un vânt nu-ţi este prielnic dacă nu ştii unde vrei să ajungi. Fixarea obiectivelor este esenţială şi ea trebuie formulată în termeni pozitvi (nu negativi).

Să iau un ultim exemplu. Să presupunem că te duci să cumperi un bilet de tren. O să imaginez un dialog!

Casiera:  unde doriţi să mergeţi?

Tu: Nu Ştiu!

Casiera: Domnu, trebuie să-mi spuneţi unde doriţi să mergeţi, altfel nu am cum să vă dau un bilet!

TU: Eu vreau doar un bilet!

Casiera: Domnule, sunteţi nebun!

Tu: Să înţeleg că nu aveţi bilete?

Casiera: Ba avem!

TU: Am înţeles, ştiţi, nu aş vrea să merg la Suceava?

Casiera: Dar unde?

TU: Ştiţi n-aş vrea nici la Galaţi!

Casiera: Domnu, uitaţi aici, vă dau acest bilet, este cadou! Este un bilet spre IAD!

Casiera: Poliţia, vă rog să interveniţi pentru că am un nebun la ghişeu!

Sper că acest dialog v-a plăcut! Probabil e greu să întâlnim în realitate această situaţie!  Dar acest dialog e plin de semnificaţii. Nu ai cum să ajungi undeva dacă nu ştii unde vrei să mergi. La fel nu ai cum să ajungi undeva, dacă spui unde nu vrei să mergi. Se pare că poţi ajunge totuşi undeva, anume în Iad, folosind termenul acesta figurat, adică la o viaţă nefericită, plină le lucruri inutile, plină de timp irosit. Dacă la ghişeu ai fi spus unde vrei să ajungi cu siguranţă ţi s-ar fi dat un bilet şi ajungeai în Ploieşti de exemplu. Era de ajuns să ştii!