No input file specified.

lectia-12

CONCEPTE UTILE ÎN PROCESUL DE EVALUARE

 

Diurnă

Categorie de cheltuieli ce include costuri (calculate zilnic) de subzistenţă pe durata unei deplasări în afara localităţii în care se află instituţia trimiţătoare. Valoarea diurnei – conform prevederilor emise de Ministerul Finanţelor Publice – este de 63.500 lei/zi (la data de 22 octombrie 2001). Valorile diurnei pentru alte ţări sunt prevăzute într-un tabel ce face parte din pachetul de documente al programului.

 

Audit

Auditul este o activitate organizată independent în cadrul structurii unei instituţii publice (…) care constă în efectuarea de verificări, inspecţii şi analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi utilizarea resurselor în mod economic, eficace şi eficient şi pentru a raporta conducerii constatările făcute, slăbiciunile identificate şi măsurile propuse de corectare a deficienţelor şi de ameliorare a performanţelor sistemului de control intern.

 

Costuri directe

Costurile directe se referă la cheltuielile ce sunt în relaţie directă cu derularea proiectului.

 

Costuri administrative

Reprezintă costuri adiacente costurilor directe, care se referă la cota parte din costurile totale de funcţionare ale organizaţiei ce derulează proiectul, indispensabile bunei desfăşurări a acestuia. Pentru a nu lăsa la latitudinea fiecărei organizaţii dimensiunea lor, se utilizează o cotă parte de maximum 7% din totalul costurilor directe eligibile. Sunt numite uneori şi costuri indirecte.

 

Costuri neprevăzute

Sunt costuri accidentale ce pot apare pe parcursul derulării proiectului şi care nu au putut fi identificate din motive obiective. Pot fi cuprinse în buget însă utilizarea lor depinde de acordul scris prealabil al Autorităţii Contractante.

 

Costuri eligibile

Costurile eligibile sunt cheltuieli aferente unui proiect, realizate pe baza unor costuri rezonabile de bunuri şi servicii, şi care să fie necesare implementării activităţilor din cadrul proiectului.

 

Costuri directe eligibile

Pentru a fi considerate eligibile în contextul proiectului, costurile trebuie:

·         să fie necesare pentru derularea proiectului, să fie incluse în contractul de finanţare şi să fie în concordanţă cu principiile unui management financiar sănătos, cu un raport cost-eficienţă bun;

·         să fie efectuate în timpul perioadei de execuţie a proiectului şi după semnarea contractului;

·         să fie efectuate, să fie înregistrate în registrul contabil al Beneficiarului sau al partenerului Beneficiarului, să fie identificabile şi verificabile şi susţinute cu documente originale.

 

costuri de operare – cheltuieli administrative)

 

Contribuţie financiară

Contribuţia solicitantului (sau a unuia sau mai mulţi dintre parteneri, sau din alte surse atrase) la bugetul proiectului în acord cu specificaţiile programului de finanţare (procente, contribuţie financiară, contribuţie în natură).

 

No input file specified.